Bastava un poco d’aceto e una lattuga
Eru nù fighioledu mi ricordu,
d’avanti a casa adduvi nescivi
arredi a Batia non mù scordu
ammenz’amici mei mi criscivi.
Cù fighiu i Nata a surda Micaredu,
cù Ninu a Parvatota e fraisa puru,
n’Toni u frati i Sina, era tantu beda,
cu catu subba a testa d’afuntaneda
A sira n’di trovavamu d’ò puntuni
puru si chiovia guarda com’haietta,
nd’ì ficcavamu sutta a nù barcuni
ammucciuni di fumavamu nà sicaretta.
All’angulu c’èra u partuni di don Guidu,
vicinu a sartu mastru Nicola Malangiana,
a sira tardu n’ci sonavamu u campanedu,
scappandu n’dì gridava, fighi di putt...
Nà notti immu fora, cù figghio di Cannata
n’tà campagna n’tè terri di Cristina a massara
n’ceranu tanti fìcu ca cammisa sciancàta
n’dì mangiammu tutti, restò sulu a ficara.
vorria u ritornu i chidi tempi e non m’importa,
quandu bastava na lattuca e nu poc’acitu,
assettati subb’eseggi o friscu d’avanti a porta
eramu cuntenti c’ù stomacu appatumatu.
©
Tutti i diritti riservati. L’opera è protetta dalla Legge 22 aprile 1941 n. 633 sul diritto d’autore: è vietata la riproduzione, anche parziale, senza il consenso dell’autore.
Commenti (0)
Accedi per lasciare un commento.Accedi
Ancora nessun commento. Scrivi il primo!